Un copil de 9 luni a murit în spital, mama acuzând neglijenţa cu care a fost tratat. Doctorul Cristogel şi-a schimbat atitudinea abia după ce a primit 900 de lei şi-o sticlă de whiskey. Fara taguri.
Pomana porcului nu a mai avut loc într-o gospodărie din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş. În timp ce pârlea godacul sacrificat în curte, un localnic a scăpat furtunul care a sărit tocmai într-un pod plin de fân. Fara taguri.
Vremea se va răci în regiunile intracarpatice, unde vor fi înnorări şi precipitaţii sub formă de ploaie care se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Fara taguri.
Tribunalul a decis ca profesorul de sport de la "Jean Monnet" să mai stea încă 60 de zile încătuşat. În februarie, anul viitor, va fi primul termen al procesului în care e acuzat de sex cu o minoră. Fara taguri.
N-a lăsat niciun bilet de adio şi nimeni nu ştie de ce fata asta, care părea fericită, a decis într-o noapte să se arunce în gol de la etajul şase. Misterele sinuciderii s-au dus în groapă, odată cu ea. Fara taguri.
Un accident provocat de un comisar şef beat la volan, măsluit de colegii de la Biroul de Presă. Aceştia susţin că autorul accidentului nu consumase alcool deşi martorii spun că era „rupt de beat”. Poliţistul a şi încercat să fugă...Fara taguri.
Stelică Buzec a dat statul în judecată, şi-a recâştigat maşina dar n-a mai avut ce să recupereze. Fiscul i-o vânduse cu numai 1.800 de lei. Omul cere 260 de lei/zi despăgubire până i se va aduce maşina înapoi. Fara taguri.
Una dintre elevele eminente din România, cu liceu şi bacalaureat absolvit cu 10 pe linie, s-a sinucis la numai 18 ani. Intrase în depresie puternică şi după numai câteva luni, s-a retras de la universitate. N-a lăsat nici măcar...Fara taguri.
Trei proxeneţi au fost reţinuţi de poliţiştii constănţeni în urma a trei descinderi ce au avut loc, astăzi, pe raza localităţilor Cumpăna şi Eforie Nord.
Fara taguri.
Bulevardul pentru care au fost demolate mai multe imobile se vrea o alternativă la Calea Victoriei. Primul tronson a fost inaugurat ieri. Fara taguri.
Incidentul s-a petrecut la Biserica „Învierea Domnului” din Bacău. Bărbatului, care avea 58 de ani, i s-a făcut deodată rău, a căzut și a murit.Fara taguri.
Caz uluitor în România secolului XXI. La doar 40 de kilometri de Iași, în comuna Țigănași, un bărbat își duce viața după reguli doar de el știute. George Chirilă trăiește în aceeași casă cu două femei, surori. Cei trei trăiesc în...Fara taguri.
După ce în 2009 a câștigat în instanță dreptul de a primi câte o indemnizație pentru fiecare dintre tripletele sale, Ionela Danciu, din Aiud, județul Alba, vrea ca 4 decembrie să fie Ziua Multipleților.Fara taguri.
Pomii de Crăciun vor avea preţuri la fel ca anul trecut, între 30 şi 2.500 de lei, în funcţie de pretenţii. Ieri, în Piaţa Obor din Capitală a fost deschis cel mai mare târg de brazi. Fara taguri.
Poliţiştii de frontieră români şi grănicerii moldoveni au prins, în noaptea de miercuri spre joi, trei tineri din Republica Moldova, cu vârste între 21 şi 28 de ani, care au încercat să introducă în România aproape 4.000 de...Fara taguri.
Instanţa susţine că profu’ de sport şi-a ademenit eleva promiţându-i că o ia de nevastă. Procurorii au altă variantă. Fara taguri.
Tribunalul Ialomiţa a reuşit, astăzi, să audieze unii dintre cei mai importanţi martori în dosarul „Prostituate de lux”. Cea mai surprinzătoare apariţie a fost a deputatului PSD Robert Negoiţă. Pe lângă acesta, a mai fost audiaţi...Fara taguri.
Noaptea de 29 spre 30 noiembrie, cea care precede Sărbătoarea Sfântului Andrei, este considerată favorabilă pentru vrăji, farmece şi incantaţii de ghicire a ursitului unei fete sau de "legare" a unui viitor bărbat pentru o tânără...Fara taguri.
Omul de teatru Cosmin Pleşa şi Părintele Ciprian sunt una şi aceeaşi persoană. Ţine slujbe, apoi ia premiul pentru regie la Moscova.Fara taguri.
Supăraţi pe decibelii împrăştiaţi de instalaţia de sonorizare folosită în timpul slujbei la Biserica Manu Cavafu, mai mulţi locuitori ai sectorului 4 au chemat Poliţia Locală. S-a dat o sancţiune, dar cineva n-a vrut să se pună...Fara taguri.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, joi, că el crede că trebuie eutanasiaţi câinii comunitari, în condiţiile în care muşcă oamenii, dar că municipalitatea va decide ce măsură să ia în acest sens după ce va consulta...Fara taguri.
Conducerea Eparhiei Ortodoxe de Rit Vechi a decis ca preoţii să nu oficieze nicio slujbă la căpătâiul lui Alexe Artiom. În lipsa unui duhovnic, un unchi a spus rugăciuni pentru cel decedat. Fara taguri.
Mai multe primării de comună, din judeţul Timiş, încep să aibă probleme financiare, solicitând administraţiei judeţene bani pentru plata salariilor personalului propriu. Fara taguri.
O femeie din Mehedinţi a trimis o solicitare prefectului, în care cere aprobare să fie eutanasiată împreună cu fiica ei, din cauză că nu a mai primit de trei luni indemnizaţia de handicap, Inspecţia Socială urmând să verifice...Fara taguri.
Reprezentanţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) au sancţionat Primăria Baia Mare cu 6.000 de lei pentru că edilii au construit un zid care desparte mai multe blocuri locuite de romi de restul comunităţii....Fara taguri.
Un puşti de 12 ani din localitatea Cozmeşti, judeţul Vaslui, a fost adus la spital, ieri, în comă alcoolică.Fara taguri.
Elevilor celei mai cunoscute şcoli din cartierul Primăverii le place să apară la televizor. Maşinile parchează ca la Oscar, iar hainele e musai să fie cu firma la vedere.Fara taguri.
Mihai Claudiu Tusac (PSD) era în incompatibilitate, fiind membru în Consiliul de Administraţie a unei societăţi comerciale. Primarul va ataca decizia în instanţăFara taguri.
Cei doi au tăiat cu sabia un individ, în luna august. Călin şi Bogdan Roman sunt spaima Detei, percepând taxe de protecţie şi reacţionând cu maximă violenţă în faţa celor care le stau în cale. Acum, instanţa îi consideră...Fara taguri.
E a patra lună de când muncitorii stau pe rând acasă. Nu sunt bani de materie primă, nu sunt bani pentru facturile de energie, dar muncitorii s-au obişnuit deja cu răulFara taguri.